Suflet confuz

Totul se intampla in timp ce amagitoarea noapte punea stapanire pe cer si isi lasa intunericul sa cada,totul ramanand inert si cuprins de o liniste inspaimantatoare.Printr-o fereastra se reflectau 2 ochii mult prea goi care admirau noaptea impreuna cu intunericul ei.Ochii aceia cu privirea patrunzatoare si fixa ii apartineau ei,o ea,o oarecare,o simpla fiinta ce ascundea in interiorul sau suferinta,niste trairi pe care nici o fiinta vie nu si le-ar putea inchipui.Era doar ea,ramasa singura cu tot ce risipise in van,cu visele,cu sperantele,cu durerea ei nemarginita si singurul lucru la care mai spera era doar putina fericire.Cu privirea cauta raspunsuri la miile de intrebari care ii veneau in minte,nu intelegea de ce asa de scump se plateste gramul de iubire.Noaptea avea sa-i dea raspunsul,era unica care ii era alaturi si caruia putea sa ii impartaseasca toata iubirea adunata in suflet,acum preschimbata in durere.Noaptea ii era confidenta,ii oferea inspiratia de a crea,o ajuta sa isi descarce sufletul si sa isi reverse toate trairile pe coala alba de hartie care ii statea in fata.Astfel fiecare cuvant era incarcat cu emotii si purta imprimat toata suferinta sufletului ei.Pe acea coala de hartie pe care si-a asternut durerea avea sa-i ramana o amprenta,amprenta ei,a unui suflet confuz insetat de iubire...

E iar noapte şi mă cuprind aceleaşi sentimente,
De dor şi de tristeţe...
Sunt doar un suflet rătăcit
Prin lumea asta rece.
Un suflet ce-i singur şi ce nimic nu oglindeşte.
Un suflet ce nu mai simte şi nici nu mai vede,
Nimic din tot ce îi plăcea odată.
Acum doar poate auzi sunetul sinistru al singurătăţii
Acea linişte profundă care îmi inundă fiinţa
Şi e mult prea înfricoşătoare.
Mă simt abandonată în tristeţe.
Doar noaptea cuprinsă de amăgitorul său întuneric
Îmi mângâie chipul şi mă-nspăimântă
La fel ca şi vorbele tale ilare,atât de amare,
S-au risipit acum în zare.
Dar acum simt că nimic nu mă mai doare
Aştern gânduri visând în tăcere
Şi încerc să respir căci sufletu-mi cere
Să mă ridic uşor şi să mă-ndrept spre alte sfere.
Acum paşii mei mă-ndreaptă spre un alt necunoscut
Însă la un momentdat ceva mă ţine-n loc şi mă opresc.
Şi fără să-mi dau seama încep să realizez...
Că atâta timp am fost confuză,
Tărâmul ce l-am străbătut îmi era necunoscut,
Nici ochii pe care i-am iubit,nu i-am ştiut
Şi nici măcar unde mi-e abandonata fiinţa,n-am ştiut.
Totul mi-a fost atâta timp neclar,
Însă acum ştiu,am aflat defapt tot ce n-am facut
În tot acest timp în care mă aflam pierdută-n zare
Eu n-am căutat ci-am ignorat,
N-am gasit fiindcă n-am căutat,
N-am fugit căci m-am ascuns,
Şi n-am strigat doar am tăcut
Dar să sper n-am încetat.
N-are rost să neg acum
N-am încercat să mă opresc nicicând
Din a te iubi pe tine,
Şi asta nu pentru că n-am putut
Ci din cauză că n-am vrut.
Nu am vrut să-mi iau viaţa
Căci iubirea pentru tine
Îmi menţine fiinţa vie.
Fără tine totul pare lipsit de culoare
Aş da orice ca aşa să nu mai fie
Să te pot avea lângă mine,
Să faci lumină-n noaptea grea
Ce peste trupul meu se lasă.
Aş vrea să îmi înfiori simţurile cu mângâierea ta
Şi să mă cuprinzi în braţe şi-apoi...
Să laşi trupul tau cald s-atinga trupul meu rece
Şi astfel vei cutremura întreaga fiinţă a mea.
Mai face fericită doar dacă n-ai mai pleca,căci...
Doar dacă sunt cu tine ştiu că soarele,
Ar străluci şi noaptea în viaţa mea.