Îi simţea lipsa... în fiecare clipă în care închidea şi deschidea ochii,cu fiecare răsuflare,cu fiecare bătaie a inimii. Adormea cu imaginea chipului lui adânc întipărit în suflet. Se trezea în fiecare dimineaţă cu amintirea ochiilor lui; ochi de la care ea îşi dorea să o privească de la răsăritul soarelui pâna la apusul lunii. Dorinţa de a-l avea mereu prin preajmă şi de a se trezi în braţele lui...o mistuia pe dinăuntru, ca şi cum sufletul îi fusese prins în cele mai arzătoare flăcări. Încerca din răsputeri să lupte cu sentimentele, să încerce să uite, să se împace cu ideea de a rămâne fidelă singurătăţii. Dar cum putea să-l uite? Şi cum să rămână loială singurătăţii, când tot ceea ce îşi dorea era, ca el să o salveze din ghearele unei bestii precum e singurătatea. Cine şi-ar fi putut da uitării propriului suflet, a unei forţe ce îţi animă viaţa? Purta o adevărată luptă în interiorul ei, între a scăpa de singurătate sau a se lăsa amăgită încontinuare în braţele ei reci. Însă dorinţa de iubire şi salvare începeau să prindă putere. Cine nu ar dori să fie salvat de o iubire care nu are cum să moară? Dar până când visele ei se vor îndeplini, agonia singurătăţii ajunge lent şi îşi lasă amprenta asupra sufletului ei. Încet totul devine inert,obscur iar liniştea ce cuprinde totul este surdă. Întunericul nopţii o învăluie încet, o cuprinde în braţele sale aşezându-i capul pe piept,punând-o să doarmă. Dar cum putea să adoarmă cu noaptea şi cu întunericul său,când interiorul ei se inunda de tristeţe şi de singurătate... Niciodată nu se mai simţi aşa de singură cum era acum. Singurătatea din ea începuse să îşi facă prezenţa. Avea în faţă un întreg abis fără margini de singurătate şi agonie.Îşi măsura cu paşii fiecare centimetru al camerei învăluită în întuneric,apoi când îşi simţi umerii grei se aşeză pe marginea patului, loc în care au prins aripi atâtea vise. Prinzând putere şi-a ridicat capul şi şi-a privit chipul ce se reflecta în geamul ferestrei, minute bune, timp în care rămase înfiorată . Chipul ei cel senin şi plin de viaţă, era schimbat,transfigurat de durere, se putea vedea pe el suferinţa care zăcea în interiorul ei, era chinuit,ochii ei calzi şi veseli sunt acum goi, abătuţi şi plini de tristeţe iar zâmbetul ei nu mai este. Lacrimi au început să îi curgă pe obraji, lacrimi ce îi ploiau din adâncul sufletului. Conştientiza că mai trecuse încă o noapte în care era singură în imensitatea nopţii şi în liniştea mortuară care o însoţea singurele zgomote ce se făceau auzite erau bătăiile inimii ei. Şi câteodată şi-a dorit să le facă neauzite dar iubirea încă mai trăieşte pentru ea. Aşteaptă să îi spună adio singurătăţii şi să scape din cuşca ei...Dar oare cine o va salva? Cine va avea curajul să o prindă de mână şi să o ţină în braţe pâna adoarme? Cine se v-a dezarma în faţa sufletului ei şi cine o va privi în ochii cu iubire? Şi ea universul cui va deveni şi oare a cui inimă va face să bată mai tare? Momentan e prinsă în braţele singurătăţii...Vino şi salveaz-o...TU!!!
