"Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simţim ne simte. Ceea ce nu ne lipseşte ne aparţine."

luni, 21 iunie 2010

Ce sunt?

Un nou capitol,o noua fila carora le ramane aceasi protagonista.E o alta drama prin care e nevoita sa treaca.Drumul de la inocenta la maturitate e lung si are multe obstacole.S-au intamplat multe,amintirile si regretele din viata ei si astazi raman prezente,nu au cum sa dispara pentru ca fac parte din ea.Exista o perioada in viata ei cand totul i se parea minunat si avea impresia ca nimic nu o poate rani,dar asa este perioada copilariei,cand esti inocent si naiv.Timpul insa a trecut peste ea si i-a adus majore schimbari.Ce privea odata cu ochii de copil astazi raman doar amintiri care dor.Prin aceasi ochii astazi priveste femeia,fostul copil de altadata ucis fara mila de catre realitate.Ea nu poate privi cu aceasi naivitate lucrurile,a invatat pe propria piele ca orice azi iti zambeste maine poate sa te distruga,nu a avut de ales a trebuit sa invete sa fie puternica.Regreta ca nu mai poate fi inca odata copilul acela cu pofta de viata,fara griji si care mereu radia de fericire.E singura,e pustie,o macina gandurile.Nu poate gasi raspunsul la intrebarea Ce sunt defapt? inca cauta raspunsul.Oare il va gasi?Cine poate sa il dea?Cine stie,poate nu va afla niciodata insa nu poate sa ascunda ceea ce simte si anume: simte ca locul ei in aceasta lume nu ii apartine...


Ce sunt oare?
Sunt un cer senin in miez de vara…
Picaturile de ploaie pe frunzele unui copac,
Un trandafir cu spini,
Un cuvant risipit in vant,
O pasare plutind in aer,
Un tablou abstract monocromat…
Sau sunt…
Un om,o fiinta vie?

Sunt un copil captiv intr-un trup de femeie
Cu un suflet inocent
Cu un suflet neincapator intr-un trup atat de firav si mic
Un copil cu pofta de viata,ce ar vrea sa se mai bucure o clipa de aceasta viata
Insa realitatea e cu totul alta
Aceasta realitate ce i-a ucis totul incat azi moare si el…
Si nu mai ramane decat ea…femeia
Care cunoaste realitatea,care nu e naiva ca si copilul din ea
Care stie ca sunt multe vise dragi,
Dar ca doar putine din ele se implinesc.
Ea e altfel…e pustie
E doar umbra unui zambet
Si cam atat…
Stie prea multe despre realitate si asta o doare
Stie ca acum sa zboare e interzis
Si ca numai ii este permis in paradis
Spera doar ca cineva sa ii alunge singuratatea
Sa ii mangaie chipul…
Viseaza in tacere,se simte abandonata in tristete
Ar vrea sa mai zboare,sa mai zambeasca,sa mai traiasca
Si ii este atat de dor de copilul care a fost odata
Acum e un suflet singur ce nu mai reflecta nimic
Azi ea nu mai simte nimic…caci
A adormit!

Aşteptare...

O poveste de iubire ireala dintre el si ea...ea este reala si el e real.Pentru ea el reprezinta paradisul lumii ei,dar pentru el ea nu exista.Cam asa se intampla deobicei si in viata reala,unul iubeste mai mult,celalalt mai putin sau unul iubeste total iar celalalt deloc.Asa e ea,a iubit nespus,l-a iubit atat de mult incat iubirea ei putea fi comparata cu distanta dintre cer si pamant,el in schimb a fost neutru,a fost absent si continua sa fie.Ea ar fi dat orice sa il stie acolo,aproape de sufletul ei,sa o incalzeasca,sa poata sa ii ofere iubirea,insa...n-a fost sa fie.Acesta trebuie sa fie cel mai dureros lucru,sa iubesti pe cineva cu toata fiinta ta si sa nu iti impartaseasca aceleasi sentimente.El nici nu stie cate poate ea sa ii ofere,sigur nici macar nu-i pasa.Ea in schimb spera,viseaza neincetat la clipa in care il va putea strange in brate,dar pana atunci este in asteptare...


Acolo unde noaptea se împleteşte cu ziua,
Acolo unde soarele îmbrăţişează luna,
Acolo unde stelele luminează zarea,
Şi acolo unde cerul se uneşte cu pământul,
Acolo zac eu,aşteptându-te ...
Să vi ca un gând cernit în zare,
Să îmi învălui trupul cu căldura ta
Şi să-mi atingi inima cu mâna ta.
Să mă dezgheţi cu mângâierea ta
Şi cu privirea să-mi linişteşti sufletul,
Căci au trecut atâtea nopţi şi zile
Şi nici nu mai ştiu câte dimineţi
De când nu te am pe tine.
Am ajuns să mă întreb dacă îţi aminteşti de mine...
Însă ştiu că tu nu m-ai cunoscut nicicând pe mine.
Poate eşti şi tu la fel ca mine;
Rătăceşti pe un drum ne mai întâlnit de nimeni
Şi eşti captiv într-o lume ce nu-ţi aparţine.
Atunci dacă vrei să-ţi fie bine
Încearcă să faci ceea ce-ţi voi spune:
Dezlănţuieşte-te din tine,eliberează-te de sine,
Lasă la o parte toate gândurile meschine,
Şi acceptă să te renaşti prin mine.
Iar după ce-o faci,iubeşte-mă bine.
Eu am obosit să tot aştept în zadar,
Să-mi risipesc toate iluziile în van
Găseşte mai repede calea către mine
Şi vino, nu mai sta.
Aici sunt,în aşteptarea de-a te vedea
Şi promit că nu voi pleca.
Doar ştii bine că sunt toată a ta.
Tu doar vino,nu mă mai evita,
Doar rămânând cu mine
Totul îţi voi da...
O să vezi ce viaţă fericita vei avea.
Grăbeşte-te şi hai,nu mai aştepta,
Căci a trecut mult timp decând te-aştept,
Şi ard de dorinţă ca să te pot strânge la piept.

Suflet confuz

Totul se intampla in timp ce amagitoarea noapte punea stapanire pe cer si isi lasa intunericul sa cada,totul ramanand inert si cuprins de o liniste inspaimantatoare.Printr-o fereastra se reflectau 2 ochii mult prea goi care admirau noaptea impreuna cu intunericul ei.Ochii aceia cu privirea patrunzatoare si fixa ii apartineau ei,o ea,o oarecare,o simpla fiinta ce ascundea in interiorul sau suferinta,niste trairi pe care nici o fiinta vie nu si le-ar putea inchipui.Era doar ea,ramasa singura cu tot ce risipise in van,cu visele,cu sperantele,cu durerea ei nemarginita si singurul lucru la care mai spera era doar putina fericire.Cu privirea cauta raspunsuri la miile de intrebari care ii veneau in minte,nu intelegea de ce asa de scump se plateste gramul de iubire.Noaptea avea sa-i dea raspunsul,era unica care ii era alaturi si caruia putea sa ii impartaseasca toata iubirea adunata in suflet,acum preschimbata in durere.Noaptea ii era confidenta,ii oferea inspiratia de a crea,o ajuta sa isi descarce sufletul si sa isi reverse toate trairile pe coala alba de hartie care ii statea in fata.Astfel fiecare cuvant era incarcat cu emotii si purta imprimat toata suferinta sufletului ei.Pe acea coala de hartie pe care si-a asternut durerea avea sa-i ramana o amprenta,amprenta ei,a unui suflet confuz insetat de iubire...



E iar noapte şi mă cuprind aceleaşi sentimente,
De dor şi de tristeţe...
Sunt doar un suflet rătăcit
Prin lumea asta rece.
Un suflet ce-i singur şi ce nimic nu oglindeşte.
Un suflet ce nu mai simte şi nici nu mai vede,
Nimic din tot ce îi plăcea odată.
Acum doar poate auzi sunetul sinistru al singurătăţii
Acea linişte profundă care îmi inundă fiinţa
Şi e mult prea înfricoşătoare.
Mă simt abandonată în tristeţe.
Doar noaptea cuprinsă de amăgitorul său întuneric
Îmi mângâie chipul şi mă-nspăimântă
La fel ca şi vorbele tale ilare,atât de amare,
S-au risipit acum în zare.
Dar acum simt că nimic nu mă mai doare
Aştern gânduri visând în tăcere
Şi încerc să respir căci sufletu-mi cere
Să mă ridic uşor şi să mă-ndrept spre alte sfere.
Acum paşii mei mă-ndreaptă spre un alt necunoscut
Însă la un momentdat ceva mă ţine-n loc şi mă opresc.
Şi fără să-mi dau seama încep să realizez...
Că atâta timp am fost confuză,
Tărâmul ce l-am străbătut îmi era necunoscut,
Nici ochii pe care i-am iubit,nu i-am ştiut
Şi nici măcar unde mi-e abandonata fiinţa,n-am ştiut.
Totul mi-a fost atâta timp neclar,
Însă acum ştiu,am aflat defapt tot ce n-am facut
În tot acest timp în care mă aflam pierdută-n zare
Eu n-am căutat ci-am ignorat,
N-am gasit fiindcă n-am căutat,
N-am fugit căci m-am ascuns,
Şi n-am strigat doar am tăcut
Dar să sper n-am încetat.
N-are rost să neg acum
N-am încercat să mă opresc nicicând
Din a te iubi pe tine,
Şi asta nu pentru că n-am putut
Ci din cauză că n-am vrut.
Nu am vrut să-mi iau viaţa
Căci iubirea pentru tine
Îmi menţine fiinţa vie.
Fără tine totul pare lipsit de culoare
Aş da orice ca aşa să nu mai fie
Să te pot avea lângă mine,
Să faci lumină-n noaptea grea
Ce peste trupul meu se lasă.
Aş vrea să îmi înfiori simţurile cu mângâierea ta
Şi să mă cuprinzi în braţe şi-apoi...
Să laşi trupul tau cald s-atinga trupul meu rece
Şi astfel vei cutremura întreaga fiinţă a mea.
Mai face fericită doar dacă n-ai mai pleca,căci...
Doar dacă sunt cu tine ştiu că soarele,
Ar străluci şi noaptea în viaţa mea.